Identificarea personală

Identificarea personală şi socială.

Primul se referă la autodeterminarea însuşirilor psihosomatice, morale, comportamentale. Al doilea prezintă apartenenţa socială: rasială, etnică, sexuală, de vârstă. Identificarea socială şi cea personală se succed în conştiinţa individului, precum are loc trecerea de la formele de interacţiune interpersonală la cele dictate de apartenenţa la o categorie. Ambele fenomene sunt parte a procesului de autodeterminare şi autocunoaştere.

Socializarea nu este doar o ofertă ci şi o constrângere.

Prin socializare individul îşi ajustează comportamentele la cerinţele comunităţii iar societatea realizează un control al membrilor ei. Controlul este realizat prin instituirea unor criterii.

Viaţa socială implică neapărat o ordonare ierarhică a membrilor săi. Acest atribut social este definit cu noţiunea de „status”. Înaintarea în cunoaștere se bazează pe observația că personalitatea umană se structurează în jurul unor caracteristici dominante, atât înnăscute cât și dobândite. Atunci când ne referim la cele preponderent ereditare vorbim despre temperament, iar când ne referim la cele construite sociocultural, despre caracter. Între cele două noțiuni se fac adesea confuzii, mai ales că în ansamblul personalității acestea se regăsesc în interdependență.

În literatura de specialitate găsim descrierea temperamentului ca fiind o latură dinamico-energetică a personalității. Plasându-se pe o poziție bazală, temperamentul se manifestă ca nivel energetic, ca mod de descărcare și acumulare a energiei ( de unde calificările de: energic, rezistent, exploziv sau opusele lor) și prin dinamică (iute, lent, mobil, rigid).

Literatura de specialitate arată că temperamentul vizează fenomene caracteristice unui individ, reactivitatea la stimuli emoționali, forța și rapiditatea răspunsurilor. Afectivitatea este un parametru important în conturarea temperamentului, descriindu-l prin identificarea tonusului afectiv, a stabilității și profunzimii trăirilor. Particularitățile temperamentale se constituie ca urmare a activității nervoase superioare. Se presupune că temperamentul nu se schimbă în mod radical în timpul vieții. Totuși, se vorbește de o evoluție temperamentală, prin influențele pe care personalitatea le suferă, în ansamblul ei.

Dezvoltarea unor aptitudini, dobândirea unor variate deprinderi, fomarea unor trăsături de caracter, bine articulate educațional, maschează adesea determinațiile temperamentale. Temperamentul nu este expresia unui tip constituțional, ci fondul biotipologic de la care se pornește în elaborarea caracterului.

Trăsăturile de caracter se nasc în urma experiențelor de viață pe care le-am avut fiecare dintre noi, și sunt influențate de obiceiurile, preferințele și valorile părinților noștri, de normele societății în ceea ce privește exprimarea iubirii și urii, de ceea ce considerau a fi normal și acceptabil persoanele apropiate și multe alte aspecte culturale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s